Mai132008
Kirsten, secretara devenită o frumusețe clasică. Pentru adulți

A intrat în topul frumuseților clasice, se apropie de 40 de ani și totuși Kirsten Imrie rămâne una dintre cele mai dorite femei din Marea Britanie. Fosta fată de la pagina 3 din The Sun demonstrează că nu și-a pierdut formele. La concursul organizat de Daily Star, ea a obținut nota 8 din 10, și asta pentru că în ultima vreme s-a vorbit mai puțin despre cea care era pe val la sfârșitul anilor ’80 - începutul anilor ’90.

Kirsten s-a dovedit suficient de puternică pentru a înfrunta prejudecățile și a preferat să renunțe la slujba de secretară pentru a deveni model pentru adulți. Succesul ca fată de la pagina 3 i-a adus contracte cu mai toate publicațiile exclusiv masculine din Marea Britanie. Înaltă de 1,76 metri și cu dimensiuni cuceritoare, 91-61-86, englezoaica născută în Hammersmith, Londra s-a impus ca una dintre prezențele cele mai căutate.

Din păcate, norocul nu i-a surâs în carieră, dincolo de aparițiile în pictoriale interzise minorilor. A avut o șansă în cinematografie, jucând în „The Rainbow Thief”, alături de Peter O’Toole. Rolul din 1994 era mic, iar englezoaica nu a fost remarcată.

Kirsten a avut parte de o perioadă extrem de agitată în viața ei. A încercat nu doar lesbianismul, dar și cocaina. Ajunsese să doarmă prin parcuri. Nu a știut să-și gestioneze celebritatea, dar tot faima a salvat-o. A avut puterea să revină, și chiar în prim-plan. Acum, se vorbește din ce în ce mai puțin despre ea. Deși pictorialele ei sunt extrem de căutate. Deh, imaginea nu are vârstă...
Galerie foto HOT Kirsten

Sindicalizare

18/09/2008 @ 04:31:38
de catre phill
ce dreak cauti pe-aici
08/07/2008 @ 20:02:45
de catre bou'
saslut
02/07/2008 @ 17:25:55
de catre Admin
E tare
03/02/2008 @ 11:36:46
de catre Admin
e frumos
18/12/2007 @ 09:13:34
de catre Admin