
Când spui Nicoleta Luciu te gândești vrând-nevrând ca la cea mai dorită și sexy femeie din România. Titulatură pe care diva brunetă și-a câștigat-o în timp, după pictorialele incendiare, realizate pentru revista iepurașului cu papion.
Cariera brunetei a început pe podiumurile de modă, după care Nicoleta a ajuns în televiziune sub aripa protectoare a lui Teo, evident pentru creșterea audieței masculine. De acolo și până la a deveni actriță de telenovele nu a mai fost decât un pas.
Nici de iubire nu a fost ocolită Nicoleta. După relația cu Dinu Maxer, fostul iepuraș a poposit în brațele miliardarului Zsolt Csergo. Și se pare că aici a și rămas și va rămâne în continuare. Și asta, pentru că potrivit unor surse citate de Click, fosta Miss România urmează să spună „Da” în cursul verii 2008.
Nunta se dorește a fi una discretă și lipsită de mediatizare excesivă. Deși nu a fixat data sau detaliile legate de ceremonie, Nicoleta este extrem de încântată că va deveni doamna Csergo.
Cu toate acestea, deși va deveni miliardară odată cu renunțarea la celibat, Nicoleta este decisă să onoreze concertele pe care le are la cumpăna dintre ani. Drept pentru care, frumoasa va spune „pas” unei minivacanțe pe o insulă exotică. Deh, poate că o fi luat lecții de la Moni. Miliardar-miliardar, dar nu strică să ai și banii tăi. Ca dăcă pătește ca Maria Marinescu. Doamne ferește!
Ultimele comentarii
Calendar
Cine este conectat?
Membru: 0
Vizitatori: 2
Vizitatori: 2
Cuvinte cheie (tag-uri)
Aisleyne Horgan-Wallace Andreaa Rincon Anna-Marie Godardd Bio - Nina Dora Noemí Kerchen Dorismar Edelweiss Giorgia Giorgia Palmas Irina Voronina Joanna Krupa Katherine Heigl Katherine Heigl: The GQ Interview Kristen Imrie Malene Espensen Marlene Mourreau Melita Toniolo Natacha Jaitt Nicoleta Luciu Nina Moric Nina Moric biography Regina Deutinger Sammy Braddy Sasckya Porto Tot Nina Video Moric
Anunt
Sindicalizare
- RSS 2.0 :
Articole
Comentarii
Categorii
Arhive
- Iulie 2008 (1)
- Mai 2008 (1)
- Martie 2008 (5)
- Februarie 2008 (16)
- Ianuarie 2008 (1)
lista de bloguri
AskOvidiu.ro
Afisarea articolelor postate in: Ianuarie 2008Ian032008
Nicoleta către Zsolt: Nuntă da, Revelion ba


















30/07/2010 @ 18:16:41
de catre paper writing
Thank you for all the ...
29/07/2010 @ 03:35:40
de catre custom papers
If you go on with your ...
26/07/2010 @ 18:25:33
de catre thesis writing
replica bags coach handbagsclass ...
26/07/2010 @ 15:18:21
de catre handbags
If you try to find ...
25/07/2010 @ 00:16:22
de catre buy term papers